marți, 1 august 2017

Cea mai eficienta afacere din lume, sa pui TOTI oamenii sa lucreze pentru tine

Ce ai nevoie ca sa pui toti tzugulanii (utilizatorii de tablete si telefoane cu android) sa lucreze pentru tine, incepand cu 2 ani si pana la 80 de ani?

1. botnets - programe de calculator concepute sa imparta nenumarate resurse hardware (adica in loc sa fie mai multi virusi /malware care lucreaza pe un calculator puternic - greu de spart, greu de controlat - parti din acelasi program fac particele dintr-o treaba flosind puterea micilor impreuna care se aduna),

2. bitcoins - bani virtuali care "sunt produsi" in mod legitim, in urma decriptarii unui blockchain,  de catre oricine, folosind "bitcoin-miners"- progrămele care rulează chiar si pe sisteme nu foarte performante, gen computer on a chip usb stick (ASIC).


3. o multime practic nesfarsita de utilizatori cu sisteme descoperite, pe care le poti folosi cu (aplicatii android care fac te-miri-ce) sau fara voia lor (virusi, malware, troieni, rootkits), si in scopul rularii de bitcoin-miners sau orice alte programe care sa-ti permita sa imparti o sarcina mare la o multime de lcratori mici.

Metoda bot-net este practic scalabila la intreaga retea mondiala de smart-device-uri, incepand de la camerele IP care sunt notorii pentru cat de prost sunt securizate si pana la smart-frigidere, smart-tv  sau smart-orice-altceva. ÎNSĂ deosebirea intre puterea de calcul a unor smart-chestii si cea a dispozitivelor care ruleaza android, in speta tablete si smart-phone-uri, este...
EENORMĂĂ
Asa ca daca convingi oamenii sa instaleze o aplicatie care... nu face nimic, in timp ce ei pierd vremea ruland aplicatia ta, aceeasi aplicatie poate face de multe mii d eori mai mult ce ar putea face un usb-computer-on-a-chip. Si acum inmultiti miile astea cu numarul de utilizatori ai aplicatiei aliexpress care se joaca online si fac check-in zilnic pasamite ca sa castige niste coins (bani virtuali) pe care sa-i dea in schimbul unor vouchere de reduceri. Pe bune, numai asta face aplicatia aliexpress?!


(click pentru a mări)

Eu cred ca aplicatia aia de la alibaba face ceva mai mult. 

Si bitcoin-mining este astfel nu numai plauzibil ci si extrem de profitabil, pentru ca pe cel care a facut aplicatia castiga o moneda digitala sigura, valoroasa si cu perspective. Asta in afara de data-mining, care inseamna ca stie tot ce ai cumparat, vazut, dat click, citit-despre, orice si poate nu numai sa-ti potriveasca reclamele cu interesele proprii cum face google, ci mai ales sa vanda accesul la acele profile virtuale de interes tuturor celor interesati.

Initial (pana in 2005) decriptarea primelor block-chain-uri se putea face doar pe calculatoare foarte puternice (game-stations), deoarece puterea de calcul era pe atunci foarte scazuta fata de cum este acum (de ex telefonul meu samsung pe care am dat 250lei acum 2 luni are

Mai jos puteti vedea o comparatie animata, pe ani, inre mediile de stocare cele mai cunoscute de-a lungul timpului - HDD (hard disk drives).



Iar capacitatea de procesare (numarul de calcule de o anumita complexitate pe unitatea de timp) se masoara in momentul de fata in Peta FLOPS (10 la puterea a 15a) - unitatea de masura a capacitatii (vitezei) de calcul este operatii cu virgula mobila pe secunda (floating point operations per second).



vineri, 5 mai 2017

"Human being" vs "Human doing"

Ce inseamna sa fii om?
Care este esenta in a fi om si nu un alt animal pe aceasta ploaneta?
 A fi om este un lucru de care cei mai mulți dintre noi adesea nu suntem conștienți. Așa cum nu ne simțim inima bptând decât atunci când este ceva în neregulă cu ea :)

De-a lungul timpului, maeștrii spirituali ne reamintesc că suntem ceea ce facem ca ființe umane, mai degrabă faptele pe care le facem noi și ne recomandă să ne amintim acest lucru cât mai des. Dar ce înseamnă asta exact ? Practic suntem ființe spirituale, sau constiințe care locuiesc în corpuri fizice, diferite de esența noastră spiriuală . Suntem aici pe pământ pentru a trăi, a experimenta și a învăța lucruri, ceea ce înseamnă "a fi".  Cu toate acestea, în același timp, avem nevoie pentru a supraviețui în această lume și de ceea ce înseamnă de obicei, a lucra și de a câștiga traiul, sau "a face". Încercarea de a echilibra spiritualul și materialul este "Human being" vs "Human doing". Cum putem înțelege ambele părți și să le și echilibrăm?

Human Being - A fi om




A fi om este partea noastră care există pentru a explora și a învăța la școala Pământului, planeta mama. Ea vrea să se conecteze cu Divinitatea și împărtășește această dragoste cu alții. Ea urmărește de asemenea uniunea și relațiile cu alte ființe. Lucruri cum ar fi karma, amintiri și lecțiile spirituale învățate sunt aspecte importante ale naturii noastre. Emoții, bucurie, creație și curiozitate sunt de asemenea asociate cu această parte. Meditație, rugăciune, joacă și comuniunea sunt activitățile cele mai apreciate de această parte a noastră.

Încercarea de a echilibra spiritualul și materialul este "Human being" vs "Human doing".

Human doing - A face lucruri ca un om


A face, aceasta este partea materială, care se ocupa cu rutina de zi cu zi și cu treburile lumești. Aici este partea în care vom face tot ce este necesar pentru a asigura supraviețuirea, este partea în care vom merge la locul de muncă și școală, vom plăti facturile și vom face lucrurile la un nivel mult mai fizic și practic. Aici este partea în care putem fi prinși în capcana de a ne simți ca un hamster în morișca lui, sau doar că mergem înainte fără vreun rost. De aceea partea "a fi om" este atât de importantă, după cum se va vedea. Aceste lucruri nu sunt neimportante sau inutile. În fond ele există într-o realitate fizică, palpabilă. Există chiar unele lucruri pe care avem nevoie să le "facem", în scopul de a ne atinge obiectivele fizice și spirituale.

Echilibrul


Dacă ne-am lămurit acum cate un pic despre fiecare in parte, cum le putem echilibra să lucrăm cu spor? În cele mai multe cazuri vom petrece mult mai mult timp pe partea de "a face" și prea puțin pe partea de "a fi om". De asemenea, este important să se înțeleagă că nu este necesar să alocăm fix perioade egale de timp pentru fiecare parte. Ideea este de a avea suficient timp de "a fi" și suficient timp de "a face" pentru a ne simți în echilibru. Aceste perioade pot fi diferite pentru fiecare individ, la un moment dat. De exemplu eu fac in viață două lucruri total diferite din punct de vedere al domeniului, dar le fac pe amandoua din tot sufletul. Pot spune că sunt un caz fericit.

Un alt lucru de reținut este că suntem ființe multidimensionale. Partea "a fi om" este eternă și nu există doar o anumită perioadă de timp precum corpul fizic. Cel puțin așa spune credința noastră. Lucrurile iau relativ mai mult mai mult timp să se manifeste la nivel fizic. Deci, în general, vom petrece un pic mai mult timp pe partea fizică. Cheia este să evităm să  neglijăm latura ființei și să găsim echilibrul care ni se potrivește.

Care sunt modalitățile de a ne găsi echilibrul? În primul rând să facem un efort conștient de a avea ceva timp pentru noi înșine. Asta este foarte important - este organizare (un început de disciplină). Chiar dacă începeți doar cu zece minute dimineața și seara stând doar o oră și lenevind, asta e bine. Doar stai și "a fi".  Nu trebuie să faci nimic. Cei mai mulți oameni nu se simt vinovați pentru relaxare și "a fi". Un alt mod de a găsi echilibrul este a începe să practicați un fel de meditatie, după preferințe și afinități. Chiar dacă începeți doar cu câteva minute pe zi, aceasta este o modalitate foarte bună de a hrăni partea de tine care ține de "a fi om". Încercați să experimentați cu meditație MP3 sau CD-uri pentru a obține atitudinea dorită. Chiar dedicați ceva timp pentru a sta și de a asculta muzică de relaxare - vă poate ajuta să obțneți acest echilibru. Ideea este de a vă scoate din rutină în mod conștient și cu un scop ales.

Însă găsirea echilibrului nu se limitează la activitățile pasive. Vă puteți exprima partea ta ființă prin joc activ, prin sport, cățărat, drumeții. Da, jucați-vă! Ieșiți la o plimbare în natură, încercați un sport, sau stați cu copiii - veți primi din energia jocului lor, în timp ce conștient faceți în același timp ceva pentru "a fi om".  Jocuri de societate, puzzle, rubik, pictura,  tricotat, tot ce vă bucură! Iarăși, ideea este de a vă scoate din modul constant ocupat de a face lucrurile, astfel încât să vă puteți concentra pe scop. Un profesor al meu obișnuia să se joace pe telefon (om la 60 si de ani) și mă miram ce l-a apucat. Păi ăsta era modul în care se detașa repede, ieftin din punct de vedere al timpului și randamentului, putând să reintre fresh în producție. Înainte vreme, am aflat de la colegi ca era un coleric, când l-am întâlnit eu era cel mai calm doctor pe care l-am văzut vreodată. Tare, nu?

Realizarea echilibrului între "a fi om" și "a face" nu este întotdeauna ușor de atins sau de menținut. Suntem atât de implicați în viața de zi cu zi, în activitățile pentru supraviețuire, că ne uităm doar la "a fi".

Noi suntem atât de mult mai mult decât job-urile și rolurile noastre în societate. Noi suntem ființe spirituale cu scântei de conștiință divină, sau măcar așa ne place să credem. Să ne facem timp să recunoaștem faptul acesta în noi înșine și în ceilalți.


----------------------------------------------------
Cu respect,

Dr Daniel Ganea
dr. Daniel Ganea

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

miercuri, 26 aprilie 2017

Depresia - Recunosti doar ceea ce cunosti

Este imperios necesar sa o recunosti din timp


Pentru a putea face cu succes o recuperare rapida si eficienta (se stie ca o boala lunga se vindeca mult mai mai greu), si mai ales pentru ca suferinta indurata si timpul pierdut nu se mai poate recupera. Desigur, are si suferinta rolul ei, dar nu ne e dat noua sa ne alegem crucea - suntem datori sa ne straduim sa ne protejam sanatatea.

De aceea am simtit nevoia sa explic pacientilor cateva lucruri despre depresie si tipurile de afectiuni depresive si anxioase si ce este de facut in fiecare caz in parte.

Cele cateva tipuri de anxietate




Simptomele cele mai frecvente ale depresiei la domiciliu:

  • o stare de neliniste

  • un gol in stomac

  • atacuri de panica

  • stare de tensiune ca intr-o presimtire rea

  • o teama fara obiect

Iata doar cateva exemple de simptome frecvente in depresie, pe care le simtim cand cel de langa noi ne spune: “Hai, termina, nu mai fii anxios!”, sau “De ce esti asa?!”.



Cum ne dam seama insa care este diferenta intre anxietate si diagnosticul medical de depresie patologica (atunci cand afectiunea devine boala)? Este normal sa fii anxios la un examen important, la un interviu pentru o slujba pe care ti-o doresti mult.Dar cand esti in trafic si brusc ti se face teama? Cand persoana la care tii a intarziat 3 ore? Sau 15 minute?
Diferenta se distinge prin gradul de distres creat si mai ales prin modul in care ne comportam.

Tulburare de anxietate generalizata


Definita prin grija exagerata si anxietate proeminenta pentru o perioada de 6 luni sau mai mult si care poate implica griji privind mai multe activitati si evenimente. Persoana are dificultati in a-si controla anxietatea, care este insotita de alte simptome: neliniste, incordare fara motiv, neputinta de a se relaxa chiar cand totul este in regula; stari de oboseala, dificultati de concentrare, iritabilitate, tensiuni musculare, nod in gat, somn agitat. Toate la un loc duc la stress puternic si probleme de functionare.

Tulburarea de panica


Este diferita de atacurile de panica prin aceea ca atacurile de panica sunt episoade bruste, inexplicabile, de frica intense si disconfort insotite de schimbari cognitive si fizice, cel mai adesea apar insotite de dorinta de a scapa, ca de un pericol foarte mare. Aceste simptome se intensifica foarte mult si pot duce la palpitatii, transpiratie, tremurat etc. Psihic, apare frica de a nu pierde controlul, frica de a nu muri, frica de a nu innebuni etc.
Pe de alta parte, tulburarea de panica consista in atacuri de panica recurente si neasteptate cu perioade de pauza in care persista teama urmatoarelor atacuri. Persoana ajunge sa isi modifice comportamentul din cauza atacurilor de panica. Uneori, ele pot fi asociate cu agorafobie

Tulburarea obsesiv-compulsiva


Este definita prin obsesii diverse: ganduri intrusive, nedorite, imagini, idei sau nevoi urgente, si prin compulsii: comportamente intense, de necontrolat, repetitive sau acte mentale menite sa resolve distresul creat de compulsii.
Exemplu 1: simti ca te murdaresti doar stand in preajma unui lucru murdar sau doar gandindu-te la acel lucru si nu te poti opri sa te speli pe maini la fiecare cateva minute, chiar daca mainile se deshidrateaza si pot aparea chiar rani dureroase.
Exemplu 2: Nu te poti opri sa te gandesti la faptul ca ai putea sa spui o prostie in public. Te gandesti tot mai mult la asta, vizualizezi astfel de scene si te obsedeaza tot mai mult. Pentru a opri aceste obsesii, numeri pana la 100 din 4 in 4 si simti ca asa te mai linistesti. Dar gandurile o iau de la capat, compulsia la fel, intr-un cerc din care nu mai poti sa iesi…
Aceste obsesii si compulsii cauzeaza un distress considerabil si sunt si foarte mari consumatoare de timp. Cele mai frecvente obsesii sunt cele privind murdarirea si contaminarea, frica de a nu deveni agresiv, indoieli repetate, nevoia de a avea lucrurile aranjate intr-un anume fel, frica de a nu avea impulsuri ucigase sau agresive, imagini sexuale disturbante.
Cele mai frecvent intalnite compulsii sunt cele privind spalatul repetitiv, folosirea de servetele pentru a atinge lucrurile, verificarea usilor, ferestrelor, a gazului sau luminii in mod repetat; ritualuri de numarat, actiuni repetate la nesfarsit, nevoia de a primi asigurari.

Tulburarea de stress posttraumatic


Dupa un eveniment traumatic la care a fost martor sau in care a fost direct implicat, sau cand este confruntat cu o intamplare sau un eveniment care a pus pacientul in pericol de moarte sau de ranire grava, eveniment ce a cauzat o frica puternica, neajutorare sau teroare. In cursul acceselor, evenimentul traumatic este retrait din nou prin amintiri extrem de vii si tulburatoare, care produc stari de teama si anxietate similare cu cele din timpul evenimentului. Psihologic si fizic, persoana reactioneaza repetitiv ca in momentul evenimentului, nu poate uita si nu se poate detasa de el. Locuri, persoane, activitati care pot aminti de acel eveniment sunt evitate instinctiv. Persoana poate sa uite amanunte importante legate de acel eveniment, sa aiba stari de iritabilitate puternica, dificultati de concentrare, crize de furie, tulburari de somn. Aceste simptome trebuie sa persiste pentru mai mult de o luna si sa cauzeze un distress semnficativ si dificultati de functionare pentru a constitui diagnosticul de stress posttraumatic.

Tulburarea acuta de stress


Este un diagnostic care apare atunci cand o persoana este expusa la un eveniment traumatic, fie ca martor, fie implicata direct. Confruntarea cu acest eveniment duce la o frica intensa, uneori afectiuni fizice sau chiar psihice semnificative, sentimente de neajutorare sau teroare. Evenimentul este retrait continuu astfel: amintiri recurente si deranjante, imagini ce reapar, ganduri sau perceptii; cosmaruri legate de acel eveniment, momente in care momentul este retrait din nou, anxietate ridicata ca si cum persoana ar retrai evenimentul traumatic. Persoana ajunge sa evite situatii ce pot fi asociate cu acel evenimnet, discutii despre asta, activitati, locuri sau persoane ce pot sa ii aminteasca de asta. Pacientul poate sa uite amanunte importante legate de acel eveniment, sa aiba stari de iritabilitate puternica, dificultati de concentrare, crize de furie, tulburari de somn. Simptomele persista pentru mai putin de o luna si cauzeaza mult distress si dificultati de functionare.

Fobia sociala sau sociofobia (aversiunea fata de oameni)


Frica de una sau mai multe situatii sociale in care persoana intra in contact cu persoane necunoscute sau nefamiliare, in care poate fi privita de altii si simte ca va expusa sau umilita, pusa in situatii jenante si se va face de rusine. Expunerea cauzeaza un distress puternic, anxietate si chiar atacuri de panica, in ciuda faptului ca anxietatea este vazuta ca excesiva si nerationala. Persoana respectiva se va adapta incercand sa evite astfel de situatii.

Fobia specifica


O frica semnificativa si persistenta care este recunoscuta ca fiind nerationala si excesiva, data de prezenta sau perceptia unei situatii sau a unui obiect care sa produca aceasta frica nerationala. Distresul, evitarea si anticiparea evenimentul sau obiectului anxios interfereaza semnificativ cu viata sau rutina persoanei implicate.

Cateva fobii comune:


Zoofobia: frica de animale sau insecte.
Fobia de tip mediu: frica de furtuni, inaltimi, apa, etc.
Fobia de tip injectii-rani: frica de injectii, sange, rani, proceduri medicale, etc.
Fobia de tip situational: lifturi, zbor, condus, posuri, trenuri, tunele, toalete, etc.

Tulburare de adaptare cu anxietate


Cand apar probleme emotionale si de comportament semnficative timp de cel putin 3 luni ca raspuns la un factor stressor.
Aceste simptome apar din cauza unui stress exagerat in raport cu o performanta ocupationala, sociala sau academica. Odata ce factorul stressor a incetat, stressul nu dureaza mai mult de 6 luni dupa aceea.

Tulburare de anxietate datorata conditiei medicale generale


Sunt situatii in care conditia medicala a persoanei cauzeaza in mod semnificativ simptome de anxietate pe care pacientul nu si le poate controla si care tulbura activitatea zilnica.

Tulburare de anxietate indusa de diferite substante:
Folosirea anumitor medicamente sau droguri duce la simptome de anxietate evidente.

Anxietatea este definita astfel:


Neputinta de a face fata cu succes factorilor de stres interni si externi din diferite cauze.
Explicatii ale diferitelor scoli psihologice:
Tip Adlerian: Idei care interfereaza cu cresterea si dezvoltarea, formate in copilarie, menite sa produca un stress suplimenar si modalitatile de reactie neadecvate social pe care le-a dezvoltat pacientul in timp.
Tip Psihodinamic: Procesele mentale interne, instinctele si impulsurile intra in conflict, cauzand un distress.
Tip Cognitiv-comportamental: Anxietatea este un raspuns invatat neadaptat la niste experiente trecute nespecifice si situatii care devin generalizate in situatii viitoare similare.
Tip Filosofic: Un strigat de ajutor exprimat indirect, atunci cand persoana se simte singura, neinteleasa sau incapabila sa faca fata singura realitatii.

Exista si explicatii genetice ale anxietatii:
Studii facute pe gemeni monozigoti arata importanta genelor in dezvoltarea unor tulburari de anxietate de-a lungul vietii si sustin predispozitia genetica catre aceste tipuri de tulburari.

Explicatii biologice ale anxietatii:
Cercetarile arata tulburari severe ale unor neurotransmitatori in cazul tulburarilor de anxietate: sunt implicati norepinefrina, serotonina si GABA.
Imagistica moderna arata dovezi privind functionarea deficienta in anumite regiuni ale creierului corelata cu tulburarile de anxietate.

Cauze medicale cunoscute:
Boli cardiovasculare, afectiuni pulmonare cronice, cancere si tumori, tulburari ale sistemului endocrin si tulburari neurologice pot cauza tulburari de anxietate.

Ce poate face psihoterapia pentru depresiv?


In cursul sedintelor de psihoterapie, pacientul cu ajutorul specialistului identifica factorii de stres in situatia data, si concepe mecanisme si comportamente de corectare a atitudinii pe care le implementeaza in mod voluntar si constient. Astfel gaseste raspunsuri adaptative si dezvolta prin discutie un echilibru intern si extern, recapatandu-si increderea in sine.

Cu credinta ca aceste iformatii va vor fi de folos, va recomand sa apelati la un specialist de fiecare data cand nu va descurcati - nu va hazardati sa va puneti singuri un diagnostic, pentru ca sunt prea multe sanse sa nu puteti judeca corect si obiectiv.


[polldaddy rating="6558992"]
----------------------------------------------------

Cu respect,

Dr Daniel Ganea
dr. Daniel Ganea


.

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

-------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă ai cont pe Facebook, WordPress, Google+, Linkedin sau Tweeter, poți folosi butoanele Like și Share de mai jos pentru a recomanda articolul și prietenilor tăi.

miercuri, 5 aprilie 2017

Învață ce e de învățat din viață!

Societatea noastra  modernă ne spune adesea să ne straduim sa facem bine la școală și locul de muncă cât de mult putem și în cele din urmă îi învață pe copiii noștri să facă același lucru, ca niste furnici.

Este si asta  o variantă. Este insa un ciclu fără sfârșit care din pacate nu lasă loc creativității și individualității, deci in esență.. existenței umane, cu rolul de a transforma oamenii in materie.

Acest filmulet incurajeaza oamenii sa priveasca lucrurile într-un mod diferit și este absolut impresionant.
Pixar si animatorii din Madrid, Daniel Martínez Lara și Rafa Cano Méndez, ne dau o minunata lecție de 7 minute despre ceea ce se întâmplă cu viața ta atunci când creativitatea este sufocată sistematic. Este de asemenea cate ceva despre a fi părinte și importanța alegerilor noastre asupra copiilor, cat de important este sa le permitem să creeze propriile lor călătorii. Scurtmetrajul  aclamat pe tot internetul a fost realizat in intregime cu Blender, un program de redare 3D open-source și este dedicat „familiilor noastre, pentru a ne ajuta sa nu pierdem culoarea.“
Așa cum a spus odată jurnalist canadian Graydon Carter, „este un moment rar când vom lua o pauză de la tribulațiile traseului zilnic pentru a reflecta asupra unor ipoteze și valori pe care le acceptăm ocazional ca pe Evanghelie.“

Gândește-te și vezi ce alegeri faci!

"Alike..." - inseamna pe romaneste "La fel..."

alike-online-premiere[1]

duminică, 19 martie 2017

Cum au aparut povestile cu vaccinuri

Chiar in Martie 2017 a aparut in Medscape un articol care relateaza povestea acestui bulgare de zapada care este inca conspiratia cu vaccinurile. Va rog sa intelegeti corect, povestea cu conspiratia e reala, insa povestea cu vaccinurile e cat se poate de profana si o gasiti mai jos in detaliu.

Treaba a capatat amploare pe la sfârșitul anilor 90, cand au aparut multe știri false ce au speriat o gramada de părinți... Asa a inceput tăvălugul nebuniei cu vaccinurile. Știrile false nu sunt o noutate nici pentru oamenii de știință, ne confruntăm cu consecințele știrilor false de zeci de ani.

autism_vaccines_makinaro.png.CROP.original-original[1]

Aici e problema: in fiecare zi aproximativ 4000 de lucrări sunt publicate în literatura medicală și științifică din lume. Așa cum era de așteptat, aceste studii se incadrează sub o curbă în formă de clopot numita clopotul lui Gauss; unele articole sunt excelente, unele sunt îngrozitoare fie la propriu, fie la figurat; cele mai multe sunt mai mult sau mai puțin mediocre. Cu alte cuvinte, nu este greu pentru sa găsesti o publicatie undeva, care sa publice orice concluzii si orice articol, indiferent cât de prost conceput sau nereproductibil ar fi.

De exemplu, în 1974, John Wilson, un neurolog pediatru din Londra a publicat o lucrare in Archives of Disease in Childhood sustinand ca vaccinul anti-pertussis (tuse convulsivă) din vaccinul diftero-tetano-pertussis (DTP), care se administreaza si la noi, a provocat la aproximativ 50 de copii dintr-un spital de copii din Londra orbire, epilepsie, paralizie sau dizabilități mentale.

Temerile legate de vaccinul pertussis a trecut si peste ocean. La 19 aprilie 1982, Lea Thompson, un corespondent veteran pentru NBC News, a difuzat un reportaj despre vaccinul DPT cu denumirea: Vaccinul - Ruleta ruseasca. Imaginile au fost socante. Copiii uitandu-se in gol, sfrijiti, in convulsii, plânși, neajutoratți. Părinții au spus tot aceeași poveste: copiii noștri au fost bine, apoi au primit acest vaccin, si uite ce sa întâmplat.

Mass-media a preluat si a relatat povestea Vaccinului Ruleta ca un fapt. Grupuri de protest anti-vaccin au născut peste noapte, parinti revoltati, medici convinsi, ziaristi renumiti si protestatari de profesie s-au alaturat cauzei. In Congresul US au avut loc audieri speciale. Producătorii au suferit o avalanșă de procese. Și părinții au evitat vaccinul pertussis avand ca rezultat o epidemie masiva.

Un nebun arunca o piatra in apa si zece sanatosi se straduiesc sa o scoata: pe parcursul următorului deceniu 14 studii au aratat ca vaccinul pertussis nu a cauzat leziuni ale creierului. In plus, studiile genetice efectuate 25 de ani mai târziu (când instrumentele genetice au fost disponibile), au constatat că de fapt copiii respectivi de care a relatat Thompson aveau cel mai probabil sindromul Dravet, o tulburare genetica caracterizata prin crize convulsive cu debut precoce și întârzieri de dezvoltare severe. Cu toate ca articolul cu Vaccinul Ruleta a catalogat gresit copii care au primit vaccinul DTP ca suferind din cauza acestuia, ideea ca un vaccin care se administreaza pe scara larga ar putea provoca asa ceva a creat pagube permanente credibilitatii lumii stiintifice si farmaceutice.

În februarie 1998, un medic britanic pe nume Andrew Wakefield a publicat o lucrare in The Lancet susținând că vaccinul rujeola-oreion-rubeola a provocat autism. Din nou, mass-media a explodat și mii de părinți au ales să nu mai vaccineze copiii - sute de copii în UK au fost internați cu rujeola și patru au murit in acel an din cauza acestei boli. Așa cum a fost si cazul  sperieturii cu vaccinul tusei convulsive, comunitatile academice medicale si de sanatate publica au raspuns: șaptesprezece studii efectuate in sapte tari de pe trei continente au constatat că vaccinul antirujeolic nu a provocat autism.

Ulterior un reporter din Londra a constatat că Andrew Wakefield a interpretat greșit datele clinice și nici nu a declarat că a primit bani prin intermediul unui avocat specializat in despagubiri materiale pentru vătămare, în esență pentru a da un caracter credibil revendicărilor juridice prin publicarea intr-un jurnal medical. Articolul lui Wakefield a fost retras iar el a pierdut dreptul de a practica medicina, dar teama ca vaccinurile ar putea duce la autism persistă si da in continuare nastere la noi teorii ale conspiratiei. Si pe cale de consecinta rujeola, o boala care a fost eliminată din Statele Unite în 2000, este din nou de actualitate. Bineinteles, trebuie sa tinem cont ca SUA este o tara mare si prin urmare "eradicat" e un termen discutabil, desi plauzibil.

La aproape zece ani după studiul fals al lui Wakefield, o alta poveste cu știri false despre vaccinuri a speriat si mai mulți oameni.

In anul 2001, un jurnal numit  Medical Hypothesis a publicat o lucrare scrisa de doi activiști-părinți, Lyn Redwood si Sally Bernard, susținând că semnele și simptomele de autism au fost identice cu cele din otrăvirea cu mercur. Pentru ca unele vaccinuri contineau thimerosal - un conservant conținând etilmercur, Redwood și Bernard au motivat ca vaccinurile au fost cauzatoare de autism.

Iar doi ani mai târziu, Karin Nelson si Margaret Bauman, neurologi de la National Institutes of Health si respectiv Harvard Medical School, au aratat ca autismul si otrăvirea cu mercur au de fapt semne si simptome destul de diferite. Toti copiii intoxicați cu mercur au suferit o îngustare a câmpului lor viziual în timp ce copiii cu autism nu. Copiii intoxicați cu mercur dau ezvoltat de multe ori psihoza în timp ce copiii cu autism nu. Si copiii otrăviti cu mercur au capete care au fost mai mici decât în mod normal în timp ce copiii cu autism au avut capete mai mari. (WTF - dar daca asa zice autorul...)

Thimerosalul nu e vinovatul, e tapul ispasitor. În susținerea observațiilor lui Nelson și  Bauman, șapte studii au arătat mai târziu că copiii care au primit vaccinuri care contin thimerosal au avut acelasi risc de autism cu cei care au primit vaccinuri care nu contineau thimerosal.

Cu toate acestea, știrile false despre thimerosal au continuat.

La 15 februarie 2017, Robert F. Kennedy Jr. a tinut o conferință de presă la National Press Club din Washington, DC, fiind însoțit de Nico LaHood - un procuror din Texas, Del BigTree - producătorul unui anti film vaccin, Tony Muhammed - un reverend de la Nation of Islam și Robert DeNiro - un actor cunoscut.

LaHood a explicat că unul dintre copiii săi a facut urticarie in urma unui vaccin, pe care el a caracterizat-o ca fiind o reacție autoimună, care a dus la autism (urticaria nu este insa o reacție autoimună, este o reacție mediată de histamină, aparuta la un factor extern); Tony Muhammed a explicat că un monkey virus a contaminat loturile initiale de vaccin polio si astfel mai mult de 90 de milioane de americani au dezvolta cancer (dar mai mult de 30 de studii epidemiologice au aratat insa ca aceasta contaminare nu a provocat cancer la oameni); RFK Jr. a continuat și să avanseze ipoteza infirmata deja, ca thimerosal din vaccinuri cauzează autism (ignorând faptul că în ultimii 15 de ani, când timerosal nu se afla încă în vaccinurile administrate la copiii mici, incidența autismului oricum a crescut, indicand alti factori implicati). Și Robert DeNiro a mulțumit tuturor pentru ca se afla acolo, a spus ca el e de acord cu RFK Jr. și a șezut jos. Dacă nu altceva, această conferință de presă a demonstrat că cel mai bun mod de a afla mai multe despre stiinta si medicina, probabil nu este de la o echipă formată din doi avocați, un regizor, un actor și un preot.

Participand la evenimentul National Press Club, RFK Jr. a informat audiența că președintele Trump, preocupat de ratele de creștere ale autismului, are în vedere numirea unei comisii pentru a supraveghea siguranța vaccinului și de integritate științifică - comisiecare există deja. RFK Jr. a spus că echipa sa va fi formată din "americani de cea mai înaltă integritate", care ar putea include directori executivi ai unor companii farmaceutice si "medici care au aparut la televizor." Cu alte cuvinte, persoane fără experiență în proiectarea, cercetarea, producerea sau testarea vaccinurilor și nici o expertiză în domenii cum ar fi imunologie, virusologie, microbiologie, statistici, biologie, sau epidemiologie, dar cu interese directe tocmai in industria implicata mai mult in producerea vaccinurilor...

În ciuda entuziasmului lui RFK Jr. pentru comisia lui pesonala antivaccin, ignoranta nu este un avantaj.

O comisie federală de siguranță a vaccinurilor de tipul descris de RFK Jr. este puțin probabil să aibă vreun rol real. Cele mai multe dintre deciziile importante cu privire la vaccinuri sunt realizate la nivel de stat. Cu toate acestea, RFK Jr. ar fi avut la dispozitie încă o platformă pentru încă și mai multe știri false, care ar putea determina mai mulți părinți sa a evite vaccinurile și mai mulți copii să sufere - o comisie federală de lucru împotriva sănătății copiilor.

Paul A. Offit, MD, autorul acestui articol, este profesor de pediatrie si director al Vaccine Education Center de la Spitalul de Copii din Philadelphia si autorul Autism's False Prophets: Bad Science, Risky Medicine and Search for a Cure (Columbia University Press, 2008)

Nota editorilor : Acest comentariu a fost publicat inițial pe The Daily Beast aici. Noi l-am republicat pe Medscape cu permisiune. Dr. Offit este, de asemenea, un consultant pentru Medscape. A se vedea dr Offit despre vaccinuri.



Pentru a consulta un doctor acasa sau a intreba un medic online, vino sa vezi și articolele publicate pe Consultatii La Domiciliu.ro

marți, 7 februarie 2017

Colţul autorului

Știţi cine este doctorul Pilulă?

Aveți în bibliotecă "Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi"? Dacă vreţi să vă reîntoarceţi într-o seară în copilărie alături de copii, v-o recomand cu căldură.

Doctorul ăsta, Pilulă, personajul 'metodic' din cartea cu Habarnam, avea el aşa o ambiţie.. se credea mare medic pentru ca îi chinuia pe pitici dându-i cu iod pentru orice afectiune. Asta până a întalnit-o pe.. Mierinana care le trata pe prichindute cu miere, bineinteles pentru orice problema medicala.

doctotul pilula consultatii la domiciliu bucurestiimages1

Noroc că s-a gasit... cine sa-l aducă cu picioarele pe pământ, printre pitici :)

Vorba lui Alifantis, "fiecare femeie din viata mea a fost o operatie de  scoatere a fumurilor din cap".

Si mai trebuie sa stiti ceva: cărţile lui Saint Exupery nu sunt pentru copii, pentru ca ei stiu. De fapt sunt scrise pentru oameni mari care au uitat - ce să-i faci, sunt tare ocupaţi oamenii mari...

In viata de zi cu zi fac ConsultatiiLaDomiciliu.ro unde imi ajut pacientii fie cu informatii, prin articole bine documentate si corect argumentate, fie prin ghiduri pentru diferite simptomatologii, ca sa poata decide in cunostinta de cauza cand e nevoie sa mearga la spital sau sa ceara consultatii medicale la domiciliu.

Ma gasiti si pe Facebook, in Comunitatea oamenilor sanatosi.




Dr Daniel Ganea
dr. Daniel Ganea

.

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

-------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă ai cont pe Facebook, WordPress, Google+, Linkedin sau Tweeter, poți folosi butoanele Like și Share de mai jos pentru a recomanda articolul și prietenilor tăi.

joi, 2 februarie 2017

Pinterest - cutia cu visurile tale

Da, sunt convins ca ati auzit numeroase povesti de suces in care un visator si-a lipit pe o plansa cateva fotografii ale dorintelor sale, sau a adunat ntr-o cutie niste simboluri ale unor visuri iar peste ani de zile si-au dat seama ca o mare parte din acele visuri au devenit realitate.

http://www.empowernetwork.com/jaydaniels/blog/how-to-create-a-vision-board-for-success-using-pinterest/

http://www.spinachandyoga.com/how-pinterest-can-help-you-live-the-life-of-your-dreams/

Secretul:
  1. Atentie
  2. Focus
  3. Energie

Pune-ti chiar azi la punct plansa Pinterest cu visurile tale! Si pentru ca unul din punctele tari ale strategiei este Focus-ul, include pe panoul tau Pinterest si acest articol, sa-ti aminteasca de ce ai decis sa o faci astazi.

----------------------------------------------------
Cu respect,

Dr Daniel Ganea
dr. Daniel Ganea

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

-------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă ai cont pe Facebook, WordPress, Google+, Linkedin sau Tweeter, poți folosi butoanele Like și Share de mai jos pentru a recomanda articolul și prietenilor tăi.

miercuri, 4 ianuarie 2017

Lazarev, balanta sacru-profan si pericolul rugaciunii incorecte

Progres semnificativ in planul logicii Divine - Lazarev
Rugaciunea - salvatoare si periculoasa - Lazarev

Pentru a vedea divinul, omul trebuie adesea sa se afle in fata prapastiei si sa paseasca in prapastie sau sa fie gata sa paseasca in ea. Pentru multi Divinul inseamna prapastie, intrucat acolo nu exista logică umană. Pentru a percepe Divinul, omul trebuie adesea sa se imbolnaveasca,sa treaca prin anumite nefericiri umane, sa piarda ceea ce este pretios pentru el. Daca in acel moment omul se inraieste,daca a depasit groaza si frica, a indepartat aceste sentimente, daca nu a incercat depresia si insatisfactia fata de soarta si nu a cautat vinovati, atunci ramane numai calea catre Dumnezeu. Noi fie ne atasam in mod febril de uman, acumulam agresiune si judecam mai mult, fie ca ultima solutie dam drumul la ceea ce ne tine legati si ne adresam lui Dumnezeu.Acest pas trebuie sa-l faca fiecare dintre noi in mod independent. Hotararea de a ajunge la Dumnezeu este hotararea de a fi bun fata de noi insine si fata de lume, de a percepe ca tot ceea ce posedam este o arenda, ca totul este trecator, este o dorinta de a vedea vesnicia in noi insine si in lumea inconjuratoare. si dorinta de a ne indeparta putin de ceea ce este vremelnic.

Daca iti blochezi constiinta, mai poti fi sigur ca te vei indrepta catre Dumnezeu?

Constiinta ne inlesneste orientarea atat in lumea inconjuratoare, cat si in cea interioara - ea ne determina comportamentul. Constiinta este rezultatul comunicarii noastre cu oamenii, a educatiei pe care o primim, a dezvoltarii deprinderilor morale in contextul perceperii lumii. Noi ne conducem in comportamentul nostru dupa porniri subconstiente care trec prin sentimentele noastre, aceasta fiind conducerea strategica a comportamentului nostru si a constiintei. Deci constiinta daca este corect dirijata, permite sa lucram in mod armonios in univers si ii confera omului evolutia. Daca nu dirijam in mod corect constiinta, aceasta poate sa ne distruga. Dar intrucat constiinta este legata de dezvoltarea impulsurilor noastre umanesi ne leaga de mediul inconjurator, pentru a vedea nu tactica ci strategia, constiinta trebuie infranata.Daca omul reuseste sa infraneze constiinta, este important de aflat ce impuls i-a ramas in launtrul sau. Daca acest impuls este indreptat catre uman, atunci prin infranarea constiintei se patrunde in straturile subtile si dependenta respectiva de uman va trece de la straturile exterioare spre cele interioare. Patrunderea in straturile subtile confera mai multe posibilitati de a se infaptui ideeii respective, o dimensiune augmentata energetic a dorintelor noastre, si daca in acest caz nu suntem corect orientati, aceasta poate conduce la probleme si mai mari. Iata de ce, de obicei inainte de a deconecta constiinta, este important sa avem o tinta, iar aceasta sa o alegem cu grija pentru ca orientarea sa fie corecta. Sa stim daca o facem pentru iubire sau pentru a obtine vreun avantaj material. Caci prin deconectarea constiintei, ideea capata amploare si are acces la o energie infinita. Daca ne orientam catre iubirea Divina, facem minuni, daca nu, asta poate duce la distrugerea omului, costul fiind degradarea accelerata a sufletului sau, pentru compensare.
Diavolismul este tocmai acest mecanism de degradare a sufletului care duce la aparitia unor boli grave cum e schizofrenia de ex. Cine se ocupa de tehnici de blocare a constiintei fara a fi orientat spre iubire, ci spre uman, va obtine ceea ce-si doreste dar cu un cost foarte mare pentru suflet.

Dar daca ne rugam, putem fi siguri ca ne indreptam catre Divin?

Atunci cand omul se roaga, rugaciunea fiind o tehnica de blocare a costiintei, este foarte important sa stie ce orientare are demersul sau. Daca e orientat catre iubire, atunci e in regula, dar daca e orientat catre uman, catre dorinte, catre intelect, catre viitor care in esenta este uman si material, atunci apar probleme. Creste agresiunea subconstientului asupra omului, apar boli si diferite disfunctii.

DECI:
Daca omul se roaga gandindu-se la ceva in afara de Dumnezeu, aceasta rugaciune poate sa-i accentueze agresiunea si sa-i dauneze sufetului. Iubirea de Dumnezeu conduce la evolutie si aceasta evolutie satisface tot ceea ce in principiu se poate numi fericire umana. Dar cand omul pune accentul pe uman, indiferent cat de des s-ar ruga, apar probleme. Daca va adresati Lui Dumnezeu, trebuie sa uitati de uman. Trebuie sa incetati sa asteptati orice fel de rezultate. Trebuie sa va aflati intr-o stare in care umanul nu va mai ingrijoreaza.
Misterul placebo si nocebo, acela prin care efectul unui asazis medicament apare in lipsa cauzei biochimice, ci doar prin convingerea omului, se poate explica prin aceasta teorie: cel care n-are incredere, prin frica si franmantarea care ne ataseaza de viitor, de timpul ivers, asa cum am scris in cartea a 7a, isi saboteaza practic beneficiul.

Viitorul reprezinta baza fericirii umane. Speranta este spre viitor. Ca atare noi cand ne concentram asupra bazelor in sine, uitam in acel moment de iubirea Divina. Pentru a ne adresa lui Dumnezeu trebuie sa avem o agresivitate cat mai redusa, iar pentru aceasta trebuie sa ne detasam de uman, de viitor.

Dar de obicei omul se roaga atunci cand este ingrijorat, speriat, suparat etc – astfel daca alege sa se roage intr-un asemenea moment, gandindu-se la problema lui materiala, in cel mai bun caz rgaciunea lui nu are niciun efect. In fapt exista riscul real ca el sa se indeparteze de Divin si rugaciunea sa-i faca mai mult rau. Per ansamblu si raul acela poate fi un lucru bun, caci in compensare, umanul va fi injosit, diminuat, iar omul va avea din nou oportunitatea de a se apropa de Divin, de data aceasta cu atitudinea potrivita. Dar daca tot stii chestiile astea, e cazul sa actionezi din timp si sa-ti alegi atitudinea corecta de la inceput.
Adresarea catre Dumnezeu, trebuie sa fie constienta. Ea este intr-o oarecare masura fortata, intrucat atunci cand totul se destrama are loc in noi o schimbare automata – cand murim, totul trece automat la Divin. Insa noi daca ajutam acest proces in mod constient, eliminand activ frica, framantarea si depresia, atunci sufletul nostru se deschide si se indreapta spre iubire si in acel moment se schimba totul. Rugaciunea e o tehnica menita sa ne apropie de Divin daca e facuta corect. Altfel se intoarce impotriva umanului. Cand va rugati, faceti-o pentru ca sufletul vostru sa se umple de Divin. Pentru aceasta trebuie sa va deziceti de tot ceea ce inseamna uman, judecata, condamnarea, supararea, frica fata de viitor, regretul, nemultumirea fata de soarta si de dvs, toate astea le lasati in urma. La inceput le eliminati prin pocainta, fiindca toate astea sunt de fapt izvorate din lipsa de smerenie si din judecata. Pocainta este acceptarea ymanului care are cea mai mica agresiune fata de iubire si fara de Dumnezeu.

Daca in momentul in care va rugati nu exista agresiune, iubirea apare ca o raza si din ea va creste lumina din suflet, concomitent cu limpezimea si capacitatile de a gasi solutii, de obicei pe cat de neasteptate, pe atat de optimizate (ai senzatia ca altfel n-ai fi fost in stare sa concepi o asa rezolvare).

Lazarev.